Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dorohoi Romania Prinde Radacini

În cadrul proiectului „România prinde rădăcini”, au fost plantați pe dealul Polonic din Dorohoi, sâmbătă, 16 aprilie 2011, începând cu ora 9:00, 30.000 puieți din care 5.000 au fost plantati de către  Romsilva, iar diferența de 2.000 vor fi plantați în următoarele zile. La campania ecologică condusă de primarul Dorin Alexandrescu, au participat peste 1500 de voluntari oameni simpli, autorităţi locale, elevi şi politicieni, printre care se aflau senatorul Gheorghe Marcu și deputatul Andrei Dolineaschi.

„Nu-i nimic mai frumos pe lumea asta decât să lași după tine o pădure, și nu un arbore. Dacă unii înțeleg să distrugă păduri, chemarea mea este să înlocuiesc aceste pierderi. Dacă fiecare dintre noi și-ar lua în serios destinul, am avea o țară bogată, frumoasă și curată”  a declarat primarul Dorin Alexandrescu.

Suprafaţa de 6 hectare a fost împădurită cu 12.000 puieţi de paltini, 7.000 salcâmi, 3.000 frasini și diferența cu puieţi din alte soiuri, puși la dispoziții de către Romsilva. Prin gestul lor, oamenii au ajutat la consolidarea dealului Polonic care prezintă un risc ridicat de alunecări de teren.

„A fost o acțiune deosebită, s-au plantat 6 hectare aceasta înseamnă 25 de mii de puieți plantați astăzi plus înca 5 mii care au fost plantați de către  Romsilva aceasta înseamnă 30 de mii de pomi. Am zis că vom planta 32 de mii de pomi diferența o vom planta în zilele urmatoare în așa fel încât fiecare dorohoian să aibă copacul lui „Un pom pentru fiecare dorohoian” având în vedere că populația dorohoiului este de 32 de mii de suflete. Această acțiune s-a desfășurat în cadrul proiectului România prinde rădăcini și sub egida sloganului „Te iubesc Dorohoi”. a menționat Dorin Alexandrescu.

La această acțiune au participat de la copiii de școală generală, licee, societăți comerciale, instituții publice, ONG-uri, Crucea Roșie, până la oameni simpli de vârsta a doua. Asociația Un Ideal s-a prezentat cu o pancardă pe care au scris, „Voi Tăiați Noi Punem La Loc UN IDEAL”. Această solidaritate de voluntariat s-a manifestat și anul trecut în perioada inundațiilor de data aceasta cu scopul nobil de a mări suprafața împadurită a Dorohoiului, pentru a da naturii ceea ce i se ia de către alții.

Primarul Dorin Alexandrescu a ținut să precizeze că „Vom încerca să amenajăm această suprafață a pinilor deja existentă, într-un parc natural de mari dimensiuni în care să cuprindem parcul de pe Polonic și vechiul ștrand în așa fel încât să devină zona de agrement a municipiului Dorohoi. Acțiuni de acest gen vor mai avea loc anul acesta datorită faptului că este anul voluntariatului și sper ca urmatoarea acțiune de amploare să fie tot în această zonă, de 1 Mai. Pe această cale fac un apel la cetățenii municipiului Dorohoi, să revenim la acești copăcei să vedem cum cresc și să facem anumite lucrări de întreținere.”

Campania de împădurire la nivel național, a început în anul 2008 și se întinde pe o durată de 5 ani, cu plantări succesive primăvara și toamna, iar Realitatea TV va transmite aceste mari acțiuni de voluntariat în sprijinul padurii și al unui viitor mai curat pentru generațiile viitoare.

„Mulțumesc pe această cale tuturor dorohoienilor, elevilor, instituțiilor publice, societăților comerciale, partidelor politice, care s-au mobilizat exemplar și au făcut ca această acțiune să se desfășoare peste așteptări. O surpriză plăcută pentru mine a fost participarea la această acțiune a unui grup de studenți de la facultatea Petre Andrei din Iași, cărora le mulțumesc pentru solidaritatea de care au dat dovadă. Multumesc autorităților locale, Consiliului Local care prin proiectul de hotarare aprobat, au pus la dispoziție aceasta suprafață de teren.”
, a declarat deputatul Andrei Dolineaschi.

Ampla acţiune de împădurire s-a încheiat cu fasole, cârnați și vin fiert, oferite de municipalitate. (DorohoiNews.ro)


Mai multe poze cu elevi găsiți AICI

Autor: DorohoiNews.ro

 


 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Dorohoi Romania Prinde RadaciniDorohoi Romania Prinde Radacini (1)Dorohoi Romania Prinde Radacini (2)Dorohoi Romania Prinde Radacini (3)Dorohoi Romania Prinde Radacini (4)Dorohoi Romania Prinde Radacini (5)Dorohoi Romania Prinde Radacini (6)Dorohoi Romania Prinde Radacini (7)Dorohoi Romania Prinde Radacini (8)Dorohoi Romania Prinde Radacini (9)Dorohoi Romania Prinde Radacini (10)Dorohoi Romania Prinde Radacini (11)Dorohoi Romania Prinde Radacini (12)Dorohoi Romania Prinde Radacini (13)Dorohoi Romania Prinde Radacini (14)Dorohoi Romania Prinde Radacini (15)Dorohoi Romania Prinde Radacini (16)Dorohoi Romania Prinde Radacini (17)Dorohoi Romania Prinde Radacini (18)Dorohoi Romania Prinde Radacini (19)
DorohoiNews.ro, 16-04-2011
20Local

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

17.04.2011 la 21:32

Da Maria ! ai dreptate ! Daca vrei si tu va fi Padurea spanzuratilor ..din Dorohoi ( de saracie lucie ) cate un pom pt fiecare ...si poate mai apare un roman de Rebreanu ..:)))cu citire de la Stefan Cel Mare ! Suna a plastelina ..plus gamatica ta ...Nu ?!

17.04.2011 la 21:05

nu scrie nicaieri ca au fost 5000 voluntari ci 1500

17.04.2011 la 20:08

Sa muncit mult,dar cu satisfactia ca in decursul anilor vor avea ce admira ,iar voluntari isi vor aduce prieteni,copii,nepoti si le va arata arborele plantat de el ,acel voluntar care a venit cu sufletul curat si plin de energie pentru asi implini poate pentru prima s-au ultima ocazie d-ea fi voluntar sa plantezi un arbore,la o frumoasa actiune atat de benefica pentu municipiul nostru . ,,PADUREA -VOLUNTARILOR " nu va fi a noastra si a urmasilor ,urmasilor nostri !

17.04.2011 la 18:29

am fost si eu printre ei si mi sa parut ok.. adik nam murit daca am dat un pic la harlet :))). Am sa ma duc peeste cativa ani cu nepotii :)). Romania Prinde Radacini Noi Prindem Viata !!!

17.04.2011 la 14:17

Proiectul a fost frumos si a fost organizat din punct de vedere foarte bine zic eu adica na sa plantat nu sa stat degeaba cu zic alti nu umbla nimeni dupa esarfe sau alte chesti se muncea cot la cot

17.04.2011 la 13:46

Haide bre, lasati vrajeala, astia nu au avut cu ce sa plateasca forta de munca si ce au zis, hai sa chemam tot romanu k sa planteze copacii :)) cica 5000 si cv de pers voluntari, cand toti au fost obligati de catre profesori (ma refer la elevi) sa vina sambata sa planteze copaci. Actiunea in sine e de laudat, dar 5000 de voluntari "curati" nu cred k au fost, da asta e, le-au mers....

17.04.2011 la 13:40

FRUMOASA ACTIUNE DAR PROST ORGANIZATA

17.04.2011 la 12:10

Felicitari celor ce au avut initiativa si mai ales celor care au pus in practica ideea .Acestea sant lucrurile ce raman cu adevarat !

17.04.2011 la 11:57

am fost acolo si cei de la partidele politice chiar au muncit cot la cot cu noi, cine a stat pana la sfarsit a primit si mancare

17.04.2011 la 11:40

Să vedem fotografii cu elevii din liceee care au plantat cei mai mulţi pomi şi nu cu cei care umblau după eşarfe pentru pozat.

16.04.2011 la 23:50

lungu tine cont de elevii care au fost ,are si lita

16.04.2011 la 23:26

cata dereptate ai Mihai...

16.04.2011 la 23:24

a fost frumos :)), inafara faptului k ne`am murdarit, bestial :x

16.04.2011 la 23:23

mai multe poze cu elevi nu cu cei de la partide:)))...si bn zis cu mancarea si bautura.Ai dreptate!

16.04.2011 la 22:25

Poze cu elevi????

16.04.2011 la 22:17

Este bine sa plantam pomi !..dar fara ...Propaganda ieftina ! Vreau sa vad poze cu cei care cu adevarat au plantat pomi ! ..si sunt copii care au plantat mai mult de 10 pomi ! Ei merita laude ! Nu cu cei care fac o politica de fatada !

16.04.2011 la 21:38

da cine a mancat si a baut la sfarsit?...va zic eu cei care au stat cu burtile la soare nu cei care au muncit cu cazmaua pe camp

16.04.2011 la 21:36

a fost superb!mai vrem.:)

16.04.2011 la 21:35

da , frumos dar in poze tot cei de la partide sunt...trebuia elevii sa apara mai mult in poze...

16.04.2011 la 20:53

Bravo ! Decat sa se cheltuie bani pe prostii ma bine sa ii folosim pentru a lasa ceva in urma ! Copiii nostri ne vor pomeni pentru ceea ce am facut acum !

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul constructiilor, în special șef ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro